De ce engleză prin joacă?

Feb 19, 2021

De ce engleză prin joacă?

Dar de ce nu? Doar știm cu toții că un copil învață cel mai bine prin joacă, așa el asimilează cel mai bine informațiile și reușește să și le integreze în universul său.

Primele ore de engleză pe care le-am parcurs săptămâna aceasta le-am trăit cu atâta entuziasm alături de câțiva copilași cu vârste între 3 ani jumătate și 10 ani. Orice interacțiune pe care o am cu copiii este un schimb de energie și informație de ambele părți, ba chiar simt că balanța înclină mai mult spre ceea ce primesc eu de la ei decât invers.

Sunt pur și simplu minunați doar prin simplitatea și sinceritatea cu care acționează și se exprimă, sunt extrem de receptivi și întotdeauna curioși să învețe, să experimenteze, dar mai ales, tot timpul dornici de joacă. Copiii la vârste foarte fragede nu vin încărcați cu filtre inutile de judecăți greșite sau comparații și se exprimă doar prin bunătate și iubire pentru tot ceea ce îi înconjoară. Ce altă lecție mai frumoasă ne pot învăța aceste suflete mari în corpuri atât de mici?

Structura orelor de engleză pe care o aplic este gândită în așa fel încât copilul să învețe prin joacă, creație, desen, jocuri de rol, dans, muzică. Pe lângă fișele de lucru, fiecare copil primește câte o foaie în alb unde își exprimă creativitatea. Eu îl îndemn să se exprime liber, să vorbească despre el/ea și despre ce îi place cel mai mult să facă. Până acum n-am întâlnit copil să nu fie creativ sau să nu îi placă să se joace. Melodiile în engleză specifice vârstei lor sunt deliciul orelor iar dansul în grup îi energizează maxim.

Dintotdeauna mi-am dorit să văd cum primesc copiii ideea de pauze luate conștient în momente aleatorii așa că, în timpul orelor i-am îndemnat să ne oprim pentru câteva minute și să aplicăm împreună câteva tehnici de mindfulness și exerciții simple de respirație conștientă și ce credeți? Bineînțeles că toți au fost extrem de curioși și deschiși să aplice exercițiile propuse și să se implice cu totul.

Oare știți cât e de minunat să vezi o fetiță de 3 ani jumătate cum vine la ține și îți ia mingea din mâini și face singură respirații conștiente? Sau cât de fain e să vezi omuleții ăștia dragi cum stau cu mânuțele peste inimioară și simt și ascultă bătăile inimii, ținând ochișorii închiși?

Cred sincer că acum, mai mult că oricând, este nevoie să transmitem copiilor noștri, moduri prin care să învețe singuri să încetinească ritmul alert al activităților zilnice, metode prin care să conștientizeze ce se întâmplă în corpul lor și în psihicul lor, cum să abordeze ceea ce simt și trăiesc sau cum să se raporteze la propria persoană și la propriul corp.

Visez cu ochii deschiși la vremurile când o să existe o astfel de oră în programa școlară, unde copiii să învețe cum să își gestioneze emoțiile și cum să se echilibreze în momentele în care se simt nesiguri sau simt că își pierd controlul.

Și totuși, până când se va implementa o asemenea oră în învățământul obligatoriu, îmi doresc tare mult să folosesc în timpul orelor de engleză, genul asta de exerciții simpatice.

Tocmai reacțiile pozitive și receptivitatea cu care copiii au primit ideea de pauze conștiente dar și exercițiile de respirație și conștientizare, m-au făcut să îmi dau seama câtă nevoie este de fapt, de genul ăsta de activități, chiar și de scurtă durată, atât în timpul orelor de engleză și de ce nu, poate și în viața de zi cu zi.

Orele de engleză se desfășoară în studioul Ahamta Yoga, în fiecare marți și joi, într-un cadru minunat, special conceput să ofere o stare de relaxare și un vibe minunat tuturor celor care îi pășesc pragul.

Vă aștept la Zen Kids Club să construim o comunitate de copii fericiți care își doresc să aprofundeze limba engleză cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× Scrie-ne pe Whatsapp